«

»

Feb 05

Comunicat – Liga Studentilor din Tirgu Mures

COMUNICAT

          Având in vedere ultimele evenimente ce se întâmplă în țara noastră, din păcate negative, prin prezentul comunicat dorim să împărtășim cu voi poziția oficială a Ligii Studenților din Tîrgu Mureș.

          Libera exprimare, un ideal in lumea secolului XXI, ideal care tinde spre atingere in întreaga lume, rămâne pentru fiecare om în parte o decizie proprie, creeată pe principii proprii, pe convingeri personale si idealuri pe care fiecare persoană le stabilește după propria sa gandire.

          După cum știți, Liga Studenților din Tîrgu Mureș, organizație de reprezentare studențească, funcționează incă din anul 1990, anul în care a fost constituită, după propriul statut de sine stătător. Citând din articolul 5, alineatul 2 al Statutului Ligii Studenților din Tîrgu Mureș “(2) Asociaţia este o organizaţie democratică şi independentă faţă de Universitatea de Medicină şi   Farmacie din Tîrgu Mureş, faţă de orice autorităţi publice locale sau centrale, partide politice,sindicate, organizaţii non-guvernamentale, fundaţii,culte religioase, instituţii de învăţământ, precum şi faţă de orice alte persoane fizice sau juridice de drept public sau privat române sau străine, […]” reiese aspectul si poziția noastră fermă asupra liberei exprimări de către membrii acesteia, necondiționată si la liberă alegere, caracterul său apolitic dar și transparența si independența sa.

          Era în care trăim ne modulează după aspectele sociale care formează si amprentează personalități. Drept urmare facem apel la voi, membrii comunității studențești, de a aborda  propria voastră gandire,  propriile voastre principii si convingeri, lăsându-vă influențați doar de propria voastră persoană. Apelul la rațiunea proprie, la dorința de exprimare, a liberiei gândiri este la propria alegere.

Cu respect,

Președinte Liga Studenților din Tîrgu Mureș,

Iuliu Gabriel COCUZ

Contrasemnează:

                                                                                                             Niculescu Raluca – VicePreședinte Relații Interne

Cucoranu Dragoș Constantin – VicePreședinte Relații Externe

Sabău Horațiu Adrian – VicePreședinte Financiar

Dreptate Dalia Lavinia – Secretar General