Burse An Universitar 2018-2019

Liga Studenților din Târgu Mureș(LSTGM) se autosesizează cu privire la situația acordării burselor în anul universitar 2018-2019.  

  1.         Numărul de burse a fost influențat de suma alocată de către Ministerul  Educației Naționale (MEN): 864.797 lei, aceasta fiind considerabil mai mică decât cea din anul precedent 716.665 lei în raport cu numărul studenților bugetati din UMFST (numărul a crescut adaugandu-se locuri suplimentare în cadrul UMF plus  numărul de studenți bugetati din cadrul fostei Universități Petru Maior). Astfel, numărul burselor a scăzut, MEN folosind un alt algoritm de calculare al sumei alocate per Universitate la nivel național. 

  2.         Schimbările intervenite cu privire la numărul burselor acordate nu au fost influențate negativ de către fuziune, numărul acestora fiind raportat la numărul studenților bugetati,  precum urmează:

  • 2018: 3205 studenți licentă, 103 studenți masteranzi, 115 studenți doctoranzi la care se adaugă și numărul de studenți bugetati de la fosta Universitate Petru Maior-număr rămas identic ca și în anul 2017
  • 2017: 3026 studenți licență, 105 studenți masterat, 104 studenți doctoranzi.

 Această problemă a fost ridicată de către LSTGM printr-o sesizare scrisă către MEN, așteptând soluționarea în cel mai scurt timp posibil. 

  3.         Liga Studenților din Târgu Mureș a sesizat în Consiliul de Administrație (CA) întârzierea întocmirii regulamentului și a demersurilor de acordare a burselor și a participat și insistat la grăbirea procesului de redactare a regulamentului de acordare a burselor, iar în acest moment toate procesele verbale ce cuprind listele cu acordarea tuturor burselor au fost verificate și semnate de către studenți reprezentanți din cadrul LSTGM. 

  4.         Astăzi 19.12.2018 se va demara procesul de depunere a dosarelor pentru bursele de performantă știintifică ce se va finaliza în data de 9 ianuarie 2019.

  5.         S-a demarat la cererea LSTGM efectuarea unui calendar al acordării burselor pentru a evita în perioada următoare apariția întârzierilor în procesul de selecție/acordare a burselor ce va fi afișat începând cu luna ianuarie 2019.  

  6.         Liga Studenților este activă în ceea ce privește problemele studențești din universitate și dorim să menționăm că săptămanal în fiecare zi de marți de la ora 20:30 este Adunarea Reprezentanților la Sediul LSTGM ( Căminul numărul 2, parter) unde reprezentanții studențiilor ascultă și solutionează problemele studenților. Deasemenea, conducerea LSTGM poate fi contactată pe pagina officiala Liga Studenților Târgu Mureș  sau pe grupul de facebook Liga Studenților UMFST, adresă de email: lstgmures@gmail.com .

 7. Liga Studenților din Târgu Mureș nu consideră grupul de Facebook U.M.F  Campus ca fiind un canal oficial de comunicare, având în vedere restricționarea accesului pe acest grup de către cei doi administratori a unor studenți, în special a celor cu funcții de reprezentare în Universitate. 

Vă mulțumim pentru înțelegere!

Leave a Reply