Comunicat Probleme Studențești

Ultimele zile au adus o adevărată tensiune în comunitatea academică a Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie din Târgu Mureș și, în calitate de organizație studențească, considerăm de cuviință să ne adresăm acum tuturor studenților, indiferent de facultatea sau linia de predare de care aparțin. Ceea ce a pornit din dorința de a face publice opiniile și nemulțumirile studenților s-a transformat, din păcate, într-o manifestare dominată de violență verbală și acuzații, dintre care unele nefondate. Organizația noastră se delimitează ferm de manifestațiile ce au avut loc în ultima perioadă.

Pe fondul schimbărilor petrecute în universitate și a comunicării uneori deficitară la scară largă, am oferit o soluție concretizată prin lansarea ”Butonului de Panică” și a invitației la un dialog nemediat cu reprezentanți ai conducerii universității, în care fiecare dintre părțile implicate să poată avea dreptul la replică. Am ales să mizăm pe acest tip de soluționare prin faptul că facem parte dintr-o instituție academică, demnă de respect reciproc. De asemenea, considerăm că situația actuală ar trebui strict analizată și dezbătută de persoane direct implicate în activitatea academică a UMFST, și nu de terți. 

Întalnirea de seara trecută a avut scopul de a purta o discuție despre problemele reale simțite de către studenți, de a fi exprimate liber si de a găsi soluții împreună cu conducerea universității, lucru care a fost foarte benefic.

Ceea ce este, însă, cu adevărat regretabil e faptul că, într-o perioadă atât de scurtă, putem destrăma ceea ce numeroase generații de medici și farmaciști au reușit să realizeze – unitate într-o universitate și într-un oraș multimultural – fiindcă mai presus de apartenența la orice cultură, religie sau partid politic stă calitatea de a fi om și, mai mult, calitatea de a fi o personalitate pe care comunitatea de care aparținem se va putea baza. Ar trebui să avem în minte că la începutul drumului pe care l-am ales, toți am fost uniți de o singură idee, și anume dorința de a face diferența în societatea în care ne vom fi integrat. Ridicând ziduri de separare între noi nu facem altceva decât să ne îngrădim gândirea, singura armă ce ne rămâne în lupta cu responsabilitățile vieții de adult.

Așadar, ceea ce dorim să aducem în atenția tuturor este faptul că Liga Studenților din Tîrgu Mureș susține multiculturalitatea și învățâmântul multilingvistic, stipulat și în lege, în primul rând mânați de dorința de a onora tradiția și, nu în ultimul rând, de a trece barierele etnice ale căror singur loc ar trebui să rămână în paginile de istorie. Susținem, de asemenea, dreptul la liberă exprimare, atâta timp cât aceasta se încadrează în limitelei decenței și respectă regulile de bază ale comunicării și vom continua acțiunile garantate prin statutul organizației și prin Carta Universității, încercând să aducem îmbunătățiri în activitatea noastră. 

Conducerea Ligii Studentilor din Târgu Mureș

Leave a Reply