Vara asta n-am să….

Ştiţi vorba aia ” Primii 7 ani-s mai grei până ajungi în anul 3 ! ” ?? Dacă a fost inventată pentru a te linişti că odată ajuns în anul 3 lucrurile devin mai digerabile au greşit destinaţia !
21 mai 2011, Tîrgu-Mureş, ora 15:00, 24 grade Celsius…Început de sesiune….Atmosferă potrivită pentru învăţat… cea mai mare problemă rămâne la ce ?!?!?!?!?! Stai şi oscilezi între morfopatologie şi farmacologie….nu nu…clar SEMIOLOGIE….chirurgicală sau medicală ??? Cel mai bine ar fii să începi un mic calcul matematic : nr de pagini împărţit la nr de zile pt fiecare examen….şi dă cu virgulă !
Chiar când credeai că ţi-ai împărţit cumva cele 3 săptămâni care au mai rămas din sesiunea de vară îţi aminteşti că de fapt ai uitat de o restanţă la biochimie, fiziologie 2 etc şi  ţineai musai să le dai sesiunea asta să ai măcar vara asta liberă …..Nu….anul 3 se zice că e sperietoarea studenţilor la medicină…ştiţi voi…e treaptă…adică nu ai voie nici la o restanţă de 2 credite ca să treci în anul 4…Deci e clar…la vară, la mare…o să te delectezi cel puţin cu o tumoră !!
            Cam aşa arată tabloul negru al anului 3 Medicină.
Tabloul alb:
….alb de la echipamentul de spital, adică pentru prima dată intrăm şi noi oarecum în câmpul muncii…Ce înseamnă câmpul muncii ?? Adică ai contact real cu pacientul.  Acum îţi dai seama (cât de cât) dacă îţi place medicină, dacă eşti capabil MORAL ŞI SUFLETEŞTE de aşa ceva….
…alb de la armă albă…adică semiologie chirurgicală…adică bisturiu…(a nu se înţelege/subînţelege cumva că insinuez că medicii ar fi criminali)adică….te joci şi tu puţin …mai faci un nod…mai faci o înfăşare…mai pui o perfuzie…
… alb de la halat party….da…deşi anul 3 e un an foarte încărcat…ai ajuns la un anumit nivel de cunoaştere al colegilor….ai 10 *** când se pune problema unde şi cu cine poţi petrece cel mai bine.
….alb de la nopţile albe făcute prin cămine/chirii şi alte locuri de reşedinţă ale unui coleg şi de popas ale tuturor celorlalţi….că doar e nevoie să se facă o ierarhizare….să se ştie cine e campionul de anul acesta la counter, nu ?!?!?!
            Ori e ALBĂ ori e NEAGRĂ ! (Viaţa la medicină în anul 3) Nu e nici , nici.. e GRI !  În traducere e aşa cum ţi-o faci …paleta de culori e foarte largă trebuie doar să ştii de unde să alegi.
                                                                        Mult spor în sesiune şi la admitere,
                                                            Adelina Huza ANUL 3 medicină generală
Voi ce sesiune aveţi? Faină? Uşoară? Aiurea?

7 thoughts on “Vara asta n-am să….

  1. foarte tare articolul….numa ca tu vorbesti acolo de oscilatii intre anumite examene….am o sugestie:intrebarea este ce te faci daca nu te primeste in examen…o una cu care mam confruntat eu mereu…succes…pace voua…va salut pa toti din lstgm,ink mai am legitimatia cine stie poate o voi reimprospata canva…mult noroc….Andu

Leave a Reply