Regulament

REGULAMENT DE ORGANIZARE ŞI FUNCŢIONARE AL

LIGII STUDENŢILOR DIN TÂRGU MUREŞ

 

Capitolul 1 – Prevederi generale

Art.1.Prezentul regulament de funcţionare prescurtat şi ROF, vine în completarea Statutului LSTGM şi al Actului adiţional de completare şi modificarea a Statutului LSTGM.

Art.2. Prevederile Regulamentului pot funcţiona şi că modificări ale prevederilor Actului adiţional de completare şi modificarea a Statutului LSTGM, până la modificarea acestui act.

Capitolul 2 – Definiţii şi termeni

Art.1. Pe parcursul ROF, LSTGM se vor folosi următoarele abrevieri şi definiţii:

LSTGM- Liga Studenţilor din Târgu-Mureş

BEX – Biroul Executiv- organ de conducere al Ligii Studenţilor din Târgu-Mureş format din Preşedinte, cei 2 Vicepreşedinţi, Secretar şi Trezorier.

AR – Adunarea Reprezentantilor- organ de conducere al Ligii Studenţilor din Târgu-Mureş format din Biroul Executiv, Coordonatorii de Departamente şi Reprezentanţii de serie şi an.

AG-Adunarea Generală a Ligii Studenţilor din Târgu-Mureş

FASMR-Federaţia Asociaţiilor Studenţeşti de Medicină din România

ANOSR-Alianta Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România

IFMSA- Federaţia Internaţională a Asociaţiilor Studenţeşti în Medicină

EDSA- Asociaţia Europeană a Studenţilor în Medicină Dentară

Alumni- foşti membrii ai Ligii Studenţilor din Târgu-Mureş care au adus servicii LSTGM şi care sunt aprobaţi de Adunarea Reprezentanţilor a LSTGM

LSTGM va fi numită în acest document sub numele de Liga

 

 

Capitolul 3 – Conducerea Ligii

Art.1. Liga este condusă de către Adunarea Generală ce se întâlneşte de două ori pe an în şedinţa ordinară şi de către Adunarea Reprezentanţilor care se întâlneşte ori de câte ori este necesar prin convocare de către BEX sau la cererea a minim o treime din membrii acesteia.

Art.2.Între şedinţele AG şi AR, Liga este condusă de către Biroul Executiv.

Art.3. Adunarea Generală poate fi convocată în şedinţa extraordinară de către BEX cu aprobarea AR.

Art.4. Membrii BEX şi Coordonatorii de departamente sunt aleşi de către

AG. Art.5. Mandatele membrilor BEX şi ale Coordonatorilor de Departamente au o durată de 1 an între două şedinţe ordinare din luna noiembrie ale AG.

Art.6. În cazul în care o funcţie aleasă devine vacantă, AR alege o persoană cu mandat interimar până la şedinţa ordinară din luna noiembrie a AG.

Capitolul 4 – Adunarea Generală

Art.1. AG se întruneşte în două şedinţe ordinare în luna noiembrie şi în luna martie.

Art.2. AG are rolul de a alege în şedinţa ordinară a AG din luna noiembrie membrii BEX şi Coordonatorii de departamente, de a aproba sau respinge modificările aduse Actului adiţional de completare şi modificarea a Statutului LSTGM, a Regulamentului de funcţionare a LSTGM şi a modificărilor în structura Departamentelor LSTGM.

Art.3. În cadrul AG, drept de vot au toţi membrii LSTGM.

Art.4. Pentru luarea de hotarari generale în cadrul şedinţelor AG este nevoie de majoritatea simplă a voturilor exprimate.

Art.5. Membrii BEX şi Coordonatorii de departamente au obligaţia de a prezenta în şedinţa ordinară a AG din lună martie un raport de activitate , raport care este supus aprobării. Respingerea raportului de activitate duce la demiterea din funcţie.

Art.6. Membrii BEX şi Coordonatorii de departamente au obligaţia de a prezenta în şedinţa ordinară a AG din luna noiembrie un raport pe anul de mandat anterior.

Art.7. AG-ul are atribuţia de a alege coordonatorii de departamente şi biroul executiv al Ligii.

Art.8 .Convocarea  AG se face cu cel puţin 14 zile calendaristice înainte şi cuprinde ordinea de zi propusă, ora şi locul de desfăşurare.

Art.9. Sesiunea Adunării Generale este statutară în prezenţa unui cvorum reprezentând 50%+1 din membrii săi, în cazul primei întruniri. În cazul în care se constată neîndeplinirea acestui cvorum, Biroul de Conducere are obligaţia de a efectua în termen de maxim 5 zile o nouă convocare pentru o altă sesiune, care să aibă loc în cel mult 12 de zile de la data primei sesiuni; această a doua sesiune este statutar întrunită indiferent de numărul celor prezenţi.

Art.10. Pentru a putea adopta hotărâri, în cadrul Adunării Generale este necesară prezenţa a minim jumătate + unul din membrii activi.

Art.11. AG are următoarele atribuţii:

  • aprobă Bugetul de venituri şi cheltuieli şi bilanţul contabil ale Ligii , cu  majoritate simplă;
  • alege sau revocă membrii Biroului de Conducere, pe funcţii, cu 50%+1 din membri prezenti ;
  • stabileşte cuantumul cotizaţiilor membrilor Ligii ,cu majoritate simplă
  • hotărăşte asupra excluderii membrilor Ligii, cu majoritate simplă
  • ratifică afilierea Ligii la organismele şi forurile naţionale şi internaţionale            studenţeşti şi de tineret, cu majoritate simplă;
  • alege coordonatorii departamentelor  cu 50%+1 din membri prezenti
  • dizolvă Liga în condiţiile Statutului şi ale legii, cu 2/3 din totalul voturilor

Capitolul 5– Biroul Executiv

Art.1. Biroul executiv (BEX) este format din:

–         Preşedinte

–         Vicepreşedinte pe relaţii externe

–         Vicepreşedinte pe relaţii interne

–         Trezorier

–         Secretar

Art.2. Bex are următoarele atribuţii:

–         coordonează activitatea Ligii între două întruniri ale Adunării Generale;

–         urmăreşte punerea în practică a tuturor hotărârilor adoptate de Adunarea Generală, adoptând decizii în acest sens;

–         propune spre adoptare sau modificare Regulamentul de Organizare şi      Funcţionare;

–         acordă statutul de membru al Ligii ;

–         propune Adunării Generale excluderea membrilor Ligii ;

–         avizează proiectul de buget de venituri şi cheltuieli şi bilanţul contabil al Ligii ;

–         ratifică asocierea Ligii  cu alte persoane fizice sau juridice;

–         aprobă afilierea Ligii  la forurile şi organismele de tineret internaţionale;

–         adoptă hotărâri cu caracter administrativ, patrimonial, legate de activitatea Ligii ;

–         stabileşte ordinea de zi a Adunării Generale;

–         stabileşte şi adoptă punctul de vedere al Ligii  faţă de anumite evenimente;

–         validează alegerea mandatelor de interimar a coordonatorilor de departamente sau a membrilor bex  ;

–         poate demite coordonatorii de activităţi în cazul neîndeplinirii sarcinilor aferente;

–         îndeplineşte alte sarcini care decurg din hotărârile Adunării Generale

Art.3. Mandatul Biroului Executiv  este de un an.

Art.4. Alegerile pentru Biroul Executiv se fac pe funcţii, în următoarea ordine: trezorier, secretar general, vicepreşedinţi, preşedinte

Art.5. Deciziile Biroului Executiv se adoptă cu majoritate simplă

Art.6. Membrii Biroului Executiv nu pot deţine funcţii de conducere la orice nivel în cadrul unui partid politic sau în cadrul unei organizaţii de tineret a unui partid politic

Art.7. Un membru al Biroului Executiv poate fi revocat prin hotărârea Adunării Generale, adoptată cu majoritate simplă, în cazul în care aduce prejudicii morale sau materiale Ligii . Până la întrunirea sesiunii Adunării Generale în care se dezbate propunerea de revocare, membrii Biroului Executiv pot decide suspendarea mandatului persoanei în cauză, cu o majoritate de cel puţin două treimi din totalul membrilor săi. Pe perioada suspendării unui membru al Biroului de Conducere, cvorumul necesar pentru ca prima întrunire a Biroului de Conducere să fie statutară se raportează la numărul membrilor în funcţie.

Capitolul 6- Adunarea Reprezentanţilor

Art.1. AR este compusă din BEX , Coordonatori de departamente,Reprezentanţii de an si Cenzor

Art.2. AR reprezintă structura de conducere a Ligii între întâlnirile AG

Art.3. Şedinţa AR este statutară în prezenţa a jumătate plus unul din membrii săi.

Art.4. Votul în cadrul AR este vot deschis pentru hotărârile generale, modificarea prezentului regulament iar modificarile aduse statutului sau de numirea în funcţia de interimat a unui coordonator sau a unui membru al BEX se face cu vot secret.

Art.5. Hotărârile în cadrul AR se iau cu majoritate simplă pentru hotărârile generale, hotărârile ce ţin de modificarea prezentului regulament, a statutului sau de numirea în funcţia de interimat a unui coordonator sau a unui membru al BEX.

Art.6. Valideaza candidaturile depuse pentru BEX avand in vedere criteriul obligatoriu de vechime in cadrul Ligii de cel putin 1 an.

 

Capitolul 5 – Departamentele LSTGM

Art.1. În cadrul LSTGM activează următoarele departamente:

–         Departamentul de Medicină Dentară

–         Departamentul de Farmacie

–         Departamentul de Sănătate Publică şi Activităţi Umanitare

–         Departamentul Resurse Umane (HR)

–         Departamentul  Sport si Turism

–         Departamentul de Mobilităţi

–         Departamentul de Mediatizare si PR

–         Departamentul de Integrare a Studentilor

–         Departamentul de Medicină de Urgenţă

–         Departamentul de Proiecte

–         Departamentul Cultură

 

Art. 2. Structura Departamentelor din LSTGM poate fi modificată prin  hotărârea AR, urmând ca noua structură să fie aprobată de către AG.

Art. 3. Fiecare departament are un singur coordonator, membru al AR.

Art.4. Coordonatorii de departament au următoarele atribuţii:

–         Să organizeze structura internă a departamentului.

–         Să întocmească un raport de activitate pentru Adunarea Generală ordinară din luna martie, publicat cu minim o săptămână înainte de întrunirea adunării, raport care va fi supus aprobării de către AG. Respingerea raportului de activitate duce la demiterea coordonatorului din funcţie.

–         Să ţină o evidenţă scrisă a activităţilor departamentului şi a membrilor ce desfăşoară activităţi în cadrul departamentului sau a proiectelor afiliate acestuia.

–         Să întocmească rapoarte scrise pentru fiecare activitate desfăşurată în cadrul departamentului care să conţină un regulament.

–         Sa respecte atributiile prevazute in fisa postului aprobata/modificata de AR.

Capitolul 6 – Alegerile în cadrul LSTGM

 

Art.1. Alegerile in cadrul AG se fac pe funcţii, în următoarea ordine:

 

  • Coordonatori de departemente
  • Preşedinte
  • Vicepreşedinte relații interne
  • Vicepresedinte relații externe
  • Secretar general
  • Trezorier
  • Cenzor

 

Art.2. Președintele, vicepreședinții, secretarul general, cenzorul și coordonatorii de departamente sunt aleși dintre membrii activi, pe o perioadă de 1 an.

Art.3. Alegerile se organizează în AG-ul din luna noiembrie sau în caz de forța majoră în cadrul unui AG extraordinar care va fi anunțat cu cel puțin 2 săptămâni înainte.

Art.4.Votul in cadrul AG-ului este deschis pentru toate hotararile legate de aprobarea de proiecte sau alte activitati.

Art.5.In cazul alegerilor , daca este un singur candidat inscris , votul este deschis iar validarea se face cu jumatate plus unu din totalul voturilor.In caz contrar functia ramane vacanta.

Art.6.In cazul alegerilor, daca sunt mai multe candidaturi pentru un post atunci votul va fi secret pe buletine de vot. Daca in urma votului avem o situatie de balotaj atunci se vor repeta alegerile pentru acel post dar votul va fi deschis. Inainte de vot fiecare candidat va trebui sa raspunda la intrebari din partea AG-ului legate strict de candidatura. Daca se repeta situatia de balotaj atunci postul se va vacanta.

Art.7.In cazul alegerilor pentru BEX votul este secret si se exercita pe buletine de vot tipizate.

Art.8.Luarea hotararilor se face cu majoritate simpla a voturilor iar pentru alegeri si modificari ale statutului cu 50%+1 din voturi.

 

 

 

 

Leave a Reply