Răspunzând crizei acute de sânge cu care se confruntă în această perioadă spitalele din România, Liga Studenților din Tîrgu Mureș (LSTGM) prin ANOSR (Alianța Națională a Organizațiilor Studențesti din România) se solidarizează și transmite un apel către toți studenții din România să meargă și să doneze sânge în centrele de transfuzie din orașul lor.
Astfel, studenții sunt invitați începând de luni, 25 august, până vineri 29 august, să dea o mână de ajutor sistemului medical românesc și să ajute la salvarea unor vieți. Lista cu locațiile centrelor de transfuzii din țară poate fi găsită aici: http://www.transfuzia.ro/
Putem arăta că studenții, (și mai ales mediciniștii) se pot solidariza în cazuri de urgență ca acesta.
Cine poate dona sânge?
Pot dona persoanele care nu prezintă contraindicaţii medicale sau factori de risc pentru boli de orice natură, transmisibile prin sânge.
Condiţii obligatorii pentru donarea de sânge – aspecte legale:
Vârsta: 18 – 65 ani
Frecvenţa donărilor:
- maxim 5 ori/an la bărbaţi
- maxim 4 ori/an la femei.
Interval minim între donări consecutive: 8 săptămâni
Greutate: cel putin 55 kg
Valorile hemoglobinei:
- 125gr/l – 175gr/l – femei
- 135gr/l – 195gr/l – bărbaţi
Temperatura corporală: maxim 37.5 grade Celsius
Tensiunea arterială: între 180 / 100 mm Hg
Puls regulat: între 50 – 100 bătăi pe minut
#SângePentruRomânia