Departamentul de Medicină de Urgență

   

facebook_logo

 

 

 

Brigitta

   Numele meu este Brigitta și sunt studentă la medicină în anul 5.

  Am ajuns la Tîrgu Mureș și nu cunoșteam pe nimeni. Auzisem câte ceva despre Liga Studenților din Tîrgu Mureș și despre ședințele care se țin în fiecare marți seara. Ajunsă acolo am descoperit o atmosferă caldă, oameni prietenoși și serioși când vine vorba de reprezentarea intereselor studenților. Așa că am devenit membru al acestei familii. Împreună am participat la numeroase campanii, training-uri, am învățat ce înseamnă munca în echipă și că împreună într-adevăr suntem mai buni.

   Departamentul de Medicină de Urgență reprezintă de fapt o legătură între două organizații: LSTGM și OSMU (Organizația Studențească de Medicină de Urgență). Scopul nostru principal, ca și organizație, este promovarea asistenței medicale de urgență prin popularizarea acesteia în rândul studenților de la UMF Tîrgu Mureș, dar și de la alte universități de medicină. Acest lucru îl facem posibil prin organizarea de cursuri și workshop-uri de prim-ajutor și motivarea studenților pentru a face gărzi de voluntariat la UPU-SMURD. O altă țintă a noastră este populația generală, mai ales elevii, pentru care de asemenea organizăm cursuri și îi învățăm pașii esențiali în acordarea primului ajutor într-o situație de urgență.

   Activități:

– cursuri pentru voluntari organizat pe nivele (I, II, III)

– examene organizate pe nivele de voluntariat

– tabere de vară cu participarea studenților mediciniști din alte centre universitare din țară, precum și din străinătate

– alte cursuri/workshop-uri de Suport Vital de Bază/ Suport Vital de Bază al Pacientului Traumatizat

– simulări de dezastre

– asigurarea asistenței medicale de urgență în cadrul concursurilor sportive, a acțiunilor și activităților organizate de instituții publice („Festivalul Peninsula”, „FOTE”, „Medifun”)

– voluntari în cadrul campaniei „2% pentru SMURD” 

Leave a Reply