”Micii Sanitari” este un proiect național, care se desfășoară în două etape: una locală și una națională. Scopul este de a oferi elevilor din clasele primare informații suplimentare cu privire la aspecte ce țin de educația sanitară, precum igienă, alimentație, anatomie, fiziologie și măsuri de prim ajutor. Timp de 8 săptămâni, studenții de la Universitatea de Medicină și Farmacie din Tîrgu Mureș vor merge la clasele participante unde vor preda diferite lecții de educație sanitară copiilor. Programa după care se desfășoară lecțiile este stabilită în fiecare an pe plan național, fiind aceeași în toate centrele participante. În urma lecțiilor predate, copiii vor participa la un concurs local, apoi, 8 dintre ei vor fi aleși în funcție de rezultate pentru a participa la etapa națională, unde vor reprezenta centrul din care provin. Proiectul oferă elevilor ocazia de a interacționa cu elevi din alte orașe, dar și de a-și lărgi sfera de informare în privința unor activități din viața de zi cu zi.
Începând de azi, dăm startul înscrierilor pentru voluntari!
Înscrierea se poate face pe http://members.lstgm.ro din contul vostru de membru!